Turism
Multă vreme, dezvoltarea turismului regional s-a lăsat aşteptată, deşi Valea Hârtibaciului este atractivă din punct de vedere turistic. Pentru oaspeţii din România sau străinătate, lipsesc locuri de cazare, posibilităţi de petrecere a timpului liber inclusiv pe vreme ploioasă, oferte atractive pentru toate vârstele. Practic lipseşte gama variată de oferte adecvate peisajului tipic al regiunii. Turismul cultural (de cunoaştere, educativ) - cu toate că beneficiază de un valoros patrimoniu turistic antropic, reprezentat prin numeroase monumente istorice, de arhitectură şi artă, edificii religioase, muzee şi case memoriale, arhitectură şi creaţie tehnică populară, manifestări populare tradiţionale, etnografie şi tradiţie orală, tradiţii culturale, diverse posibilităţi de agrement din întreaga zonă a Văii Hârtibaciului nu este exploatat. Valorizarea turistică oferă şansa creării locurilor de muncă şi a surselor de venit în spaţiul rural. Se impune încurajarea unor oferte agroturistice, situate de-alungul traseelor pentru drumeţie, ciclism sau hipism care parcurg regiunea.
