Istoricul localităţii
Hotarul comunei Roşia a fost locuit din timpuri străvechi, urme de cultură materială fiind descoperite frecvent şi datate din neolitic.
Primele dovezi ale prezenţei umane datează inca din epoca pietrei.
Obiecte din aceste perioade (articole din piatră şi din ceramică, arme) sunt expuse în Muzeul Văii Hârtibaciului. Perioada dacică respectiv romană sunt de asemenea atestate prin descoperiri arheologice. Tot în această zonă s-au găsit resturile unei aşezări romane: ceramică romană, o formă din lut pentru fabricarea unor figurine reprezentând o zeitate înaripată călărind pe o panteră. La est de Agnita, în sol s-a descoperit o piatră funerară, precum şi resturile unui turn de strajă roman Alte descoperiri s-au făcut printre altele în apropierea satului Ghijasa de Jos. Un moment crucial în istoria Transilvaniei l-a reprezentat colonizarea de către regatul ungar la sfârşitul sec. 9. Conform tezei istoriografice predominante, la mijlocul sec. 12, regele Ungariei Géza II. a adus colonişti germani în Transilvania, ca şi agenţi ai dezvoltării a acestor regiuni împădurite slab populate, şi pentru apărarea lor împotriva învaziilor mongole. În sec. 15, după constituirea oraşelor şi a satelor, începe construirea bisericilor-cetate caracteristice. Acestea reprezintă un tip architectonic aparte de biserici, folosite, pe lângă menirea lor drept lăcaşuri de cult, şi drept spaţii de retragere şi apărare de către locuitorii aşezării respective. Biserica este înconjurată de fortificaţii, adică ziduri de apărare prevăzute cu galerii şi turnuri de strajă. Cetăţile au fost construite şi întreţinute în vederea apărării împotriva repetatelor invazii otomane. În Valea Hârtibaciului, astfel de biserici fortificate se găsesc în localităţile Agnita, Hosman, Marpod, Alţâna, Roşia, Chirpăr şi Dealu Frumos.
Curtaţi de Germania nazistă, saşii au trăit avatarurile celui de-al doilea război mondial. În 1945, toţi saşii apţi de muncă au fost deportaţi în URSS, la muncă forţată. După 1950 a început aşa numitul exod al saşilor din Transilvania. Ultimii ani ai dictaturii comuniste au fost marcaţi de o criză economică accentuată. Republica Federala Germana plătea o anumită sumă pe fiecare cap de locuitor din România aparţinând etniei saşilor doritor să emigreze în Germania. După căderea regimului ceauşist, a început un ultim val de emigrare a saşilor către Germania, astfel încât astăzi mai întâlnim doar puţini saşi în această regiune, odinioară definită de prezenţa lor.După preluarea puterii de către comunişti, toate întreprinderile private au fost desfiinţate sau au devenit, după naţionalizare, proprietatea statului. Consecinţele prăbuşirii economiei socialiste planificate se pot observa până astăzi: şomaj în masă, agricultura în derivă şi ruine industriale. În decursul timpului şi până astăzi, regiunea a fost şi este marcată de o bogăţie ieşită din comun a obiceiurilor, tradiţiilor şi a patrimoniului cultural, urmare a convieţuirii timp de secole a celor de etnie germană, ca şi minoritate naţională în cadrul Transilvaniei respectiv României, cu celelalte etnii. În comunităţile săteşti existau structuri de întrajutorare („vecinătăţi") care asigurau sprijinul familiilor nevoiaşe.
